În Lumina Adevărului – Mesajul Graalului, volumul 3

CRĂCIUN

NOAPTE SFÂNTĂ! Cântare entuziastă în mulțumire jubilândă s-a revărsat odinioară prin toate planurile Creației atunci când Fiul lui Dumnezeu, Iisus, s-a născut în grajdul din Bethlehem! Și păstori de pe câmpii, cărora în timpul acestei cutremurări plină de bucurie a Universului li s-a luat vălul din fața ochilor spirituali, pentru a putea mărturisi marele eveniment și pentru a-i atenționa pe oameni asupra lui, au căzut cu teamă în genunchi, copleșiți de măreția unui lucru cu totul nou pentru ei.
Teama i-a cuprins pe păstorii care în acest scop au fost înzestrați temporar cu capacitatea de a vedea și a auzi în materia fină. Teamă în fața măreției evenimentului, în fața Atotputerii lui Dumnezeu, care s-a arătat astfel! Din acest motiv solul din Înălțimile Luminoase le-a vorbit pe un ton cald, liniștitor: „Nu vă temeți!”
Acestea sunt cuvintele pe care le veți găsi întotdeauna atunci când un sol din Înălțimile Luminoase le vorbește oamenilor; căci ceea ce simte omul mai întâi la vederea și auzirea solilor înalți este întotdeauna teamă. Aceasta este provocată de presiunea forței căreia îi sunt deschiși într-o mică măsură în asemenea clipe. Doar în cea mai mică parte; căci ceva mai mult ar putea să-i strivească și să-i ardă.
Și totuși ar trebui să simtă bucurie, nu teamă, de îndată ce spiritul omului aspiră spre Înălțimile Luminoase!
Nu toți oamenii au avut această revelație în Noaptea Sfântă! Steaua a devenit vizibilă fizic, dar nici unul dintre oamenii de pe pământ nu a văzut acest sol luminos și cetele luminoase care erau în jurul lui. Nimeni nu a văzut și nu a auzit, decât cei puțini aleși pentru aceasta, păstorii care, în simplitatea lor și în profunda lor legătură cu natura, se puteau deschide cel mai ușor pentru a primi.
Și niciodată asemenea mari revelații nu se pot împlini aici pe pământ altfel decât prin cei puțini aleși pentru aceasta! Aduceți-vă aminte tot timpul de acest lucru! Căci legitatea din Creație nu poate fi anulată pentru voi! Deci nu creați plăsmuiri în legătură cu diverse întâmplări, care nu pot fi niciodată așa cum voi vă imaginați! Acestea sunt pretenții nerostite care nu izvorăsc niciodată din convingere adevărată, ci sunt un semn al necredinței ascunse și al unei indolențe spirituale, care nu a primit Cuvântul Mesajului meu așa cum Acesta o cere pentru a putea deveni viu în spiritul uman.
Pe atunci păstorii au fost crezuți, cel puțin pentru scurt timp! Astăzi asemenea oameni sunt luați în râs, considerați smintiți sau chiar șarlatani care vor să obțină astfel avantaje pământești! Asta deoarece omenirea a decăzut mult prea mult pentru a mai putea considera drept adevărate chemările din Înălțimile Luminoase, mai ales atunci când ei înșiși nu pot vedea și auzi nimic.
Chiar credeți, oamenilor, că din cauza decăderii voastre Dumnezeu va răsturna Legile perfecte din Creație numai pentru a vă sluji vouă, numai ca să vă ajute El Însuși să treceți peste greșelile voastre și să compensați lenea voastră spirituală? Desăvârșirea Legilor Sale din Creație este și rămâne mereu imuabilă, neschimbată; căci ele poartă în sine Voința Sfântă a lui Dumnezeu!
Astfel și marile profeții pe care le așteptați nu se vor putea împlini niciodată altfel aici pe pământ decât în acea formă pe care o cunoașteți deja demult și pe care o admiteți în măsura în care ele s-au făcut în timpuri îndepărtate.
Un așa-numit bun creștin, fără să ezite, l-ar acuza de blasfemie și l-ar considera un mare păcătos pe cel care ar îndrăzni să afirme că vestirea făcută păstorilor despre nașterea Fiului lui Dumnezeu ar fi o poveste.
Însă același bun creștin respinge cu profundă indignare profețiile timpului prezent, cu toate că acestea sunt date în același fel prin cei binecuvântați pentru aceasta, și îi acuză, de asemenea, de blasfemie pe cei care transmit profeția; în cele mai favorabile cazuri, îi consideră doar fantaști sau poate bolnavi, de multe ori chiar rătăciți.
Însă reflectați voi înșivă – unde este aici o gândire sănătoasă, unde este logica strictă și unde este dreptatea? Aceste concepții ale credincioșilor fermi – așa cum le place lor înșiși să se numească – sunt unilaterale și anormal limitate. Însă, în cele mai multe cazuri, este vorba de indolență spirituală și de îngâmfare umană care întotdeauna provine dintr-o asemenea indolență a celor slabi din punct de vedere spiritual cărora le este greu ca, cel puțin de dragul aparenței, să se agațe convulsiv de ceea ce au învățat odată despre un anume eveniment anterior, dar pe care nu l-au trăit niciodată cu adevărat în ei înșiși. Dar ei sunt incapabili să progreseze spiritual și de aceea refuză toate revelațiile noi.
Care dintre credincioși a avut vreo idee despre Măreția lui Dumnezeu, aflată în evenimentul ce a avut loc liniștit în acea Noapte Sfântă, prin nașterea Fiului lui Dumnezeu! Cine bănuiește Grația care i-a fost acordată pământului cu acest cadou!
Pe atunci era atâta bucurie în sfere, astăzi este atâta tristețe! Numai pe pământ unii oameni caută să-și facă lor sau altora bucurii. Dar toate aceste bucurii nu sunt făcute cum s-ar cuveni să fie făcute, dacă recunoașterea sau, în general, adevărata concepție despre Dumnezeu ar mișca spiritul uman.
Dacă oamenii ar bănui în cea mai mică măsură realitatea, toți ar putea trăi experiența păstorilor! Nici nu ar fi altfel, datorită Măreției acestui eveniment: ei ar cădea imediat în genunchi… de teamă! Căci începând să simtă acest lucru, teama ar trebui mai întâi să-i cuprindă cu putere și să-i facă pe oameni să îngenuncheze, căci, odată cu această presimțire a lui Dumnezeu, marea vină cu care s-a împovărat omul pe pământ devine evidentă, mai ales prin atitudinea de indiferență cu care primește grațiile lui Dumnezeu și pentru care nu face absolut nimic în schimb!
Cât de ciudat este totuși că fiecare om care vrea măcar o dată să trăiască din plin și cu toată ființa sa Sărbătoarea Crăciunului încearcă să se transpună în copilărie!
Aceasta arată destul de clar faptul că el ca adult nu este în stare să trăiască cu intuiția Sărbătoarea Crăciunului! Este o dovadă că a pierdut ceva ce poseda în copilărie! De ce nu îi dă aceasta de gândit omului?
Din nou lenea spirituală îl împiedică să se ocupe în mod serios cu aceste lucruri. „Acestea sunt pentru copii”, își zic în sinea lor, și adulții nu au timp pentru aceasta! Ei trebuie să se gândească la lucruri mai serioase.
Lucruri mai serioase! Prin aceste lucruri mai serioase ei înțeleg de fapt numai vânătoarea după lucruri pământești, care este munca intelectului! Intelectul încearcă să ia repede locul amintirilor pentru a nu pierde supremația atunci când intuiția găsește teren de manifestare!
În toate aceste fapte aparent neînsemnate s-ar putea recunoaște cele mai mari lucruri, dacă intelectul ar acorda timp pentru aceasta. Însă el deține supremația și se luptă pentru ea cu toată viclenia și perfidia. Mai bine zis, nu el luptă în realitate, ci ceea ce îl folosește pe el ca unealtă și se ascunde în spatele său: Întunericul!
El nu vrea ca Lumina să răzbată din amintiri. Și cât de mult aspiră spiritul uman să găsească Lumina și să soarbă Forță nouă din ea puteți recunoaște din faptul că, odată cu amintirile Crăciunului din vremea copilăriei, se trezește în suflet un dor nedefinit, aproape dureros, care îi sensibilizează temporar pe mulți oameni.
Această stare de spirit ar putea deveni cel mai bun teren pentru trezire, dacă ar fi folosită imediat și cu toată forța! Din păcate adulții rămân numai cu momentele de reverie, în timp ce această forță care se înalță în ei se risipește și se pierde încetul cu încetul. Și prin asemenea reverii omul scapă ocazia, fără să-i fi adus vreun folos sau fără să fi fost utilizată.
Chiar dacă unii oameni, sub impresia acelor clipe, varsă câteva lacrimi, se rușinează apoi de ele și caută să le ascundă adunându-și toate forțele, cu o smucitură bruscă a corpului în care se poate recunoaște cel mai adesea o încăpățânare inconștientă.
Cât de multe ar putea oamenii să învețe de aici! Nu degeaba vibrează în amintirile copilăriei o ușoară melancolie. Este intuirea inconștientă că au pierdut ceva, lăsând în urmă un gol, incapacitatea de a mai intui copilărește!
Ați observat adesea cu siguranță, cât de minunat și de înviorător este prin simpla sa prezență liniștită un om căruia îi apare din când în când o licărire copilărească în ochi!
Adultul nu are voie să uite că ceea ce este copilăresc nu este copilăros. Însă acum nu mai știți ce este cu adevărat copilăresc și de ce Iisus a spus: „Deveniți precum copiii!”
Pentru a lămuri ce este copilăresc trebuie mai întâi să știți că ceea ce este copilăresc nu are neapărat legătură cu copilul în sine. Desigur cunoașteți voi înșivă copii cărora le lipsește copilărescul frumos, propriu-zis! Un copil răutăcios nu va avea niciodată un comportament copilăresc, la fel de puțin un copil needucat, de fapt prost educat!
De aici rezultă clar că naivitatea copilărească și copilul sunt două lucruri diferite.
Ceea ce pe pământ este numit copilăresc este o parte a răsfrângerii efectului Purității! Puritate în sensul ei mai înalt, nu numai în sensul ei pământesc, omenesc! Omul care trăiește în raza Purității Divine, care face loc în interiorul lui razei purității, a câștigat și naivitatea copilărească, fie la vârsta copilăriei, fie ca adult.
Naivitatea copilărească este rezultatul purității interioare sau semnul că un asemenea om s-a supus Purității, că îi slujește. Toate acestea sunt doar feluri diferite de exprimare, în realitate însă, sunt mereu același lucru.
Deci numai un copil care este pur în interiorul său și un adult care păstrează în el puritatea poate fi cu adevărat copilăresc. Acesta este motivul pentru care stârnește în jurul său bucurie, înviorând și însuflețind, trezind încrederea!
Și acolo unde există puritate adevărată, poate să-și facă intrarea și iubirea adevărată; căci Iubirea lui Dumnezeu se manifestă în Raza Purității. Raza Purității este calea pe care Ea pășește. Nu ar fi posibil ca Ea să meargă pe alt drum!
Cine nu a absorbit în sine Raza Purității nu va fi atins niciodată de Raza Iubirii Divine!
Țineți seama întotdeauna de acest lucru și, ca dar de Crăciun pentru voi, luați hotărârea fermă de a vă deschide Purității, pentru ca la Sărbătoarea Stelei Strălucitoare, care este Sărbătoarea Trandafirului în Iubirea lui Dumnezeu, Raza Iubirii să poată pătrunde în voi pe Calea Purității!
Atunci veți fi sărbătorit cu adevărat această Sărbătoare a Crăciunului, așa cum ar trebui să fie sărbătorită potrivit Voinței lui Dumnezeu! În felul acesta aduceți o mulțumire adevărată pentru nesfârșita Grație a lui Dumnezeu, pe care o dăruiește pământului întotdeauna cu ocazia Sărbătorii Crăciunului!
Multe Servicii Divine se țin astăzi în amintirea nașterii Fiului lui Dumnezeu. Mergeți, în spirit, în bisericile de tot felul sau, de asemenea, în memorie! Lăsați intuiția să vorbească când faceți aceasta și vă veți îndepărta hotărâți de adunările care se numesc Servicii Divine!
În prima clipă omul este surprins că vorbesc în acest fel, căci el nu știe ce vreau să spun astfel. Dar este surprins din simplul motiv că până acum nu s-a străduit niciodată să reflecteze serios asupra cuvântului „Serviciu Divin” și să facă apoi o comparație cu manifestările care sunt denumite Servicii Divine. Voi ați acceptat aceasta pur și simplu, ca pe multe alte lucruri care existau de secole ca obiceiuri.
Și totuși, cuvintele „Serviciu Divin” sunt atât de clare încât nici nu pot fi folosite în sens greșit, decât în cazul în care omul, fără să ezite, acceptă și duce mai departe cu indiferență această obișnuință seculară. Ceea ce în prezent poartă denumirea de Serviciu al lui Dumnezeu este, în cel mai bun caz, o rugăciune asociată cu încercări umane de interpretare ale acelor cuvinte care au fost rostite de Fiul lui Dumnezeu și scrise abia mai târziu de mâna omului.
Acest fapt este incontestabil și nici un om nu poate contrazice asemenea afirmații, dacă vrea să rămână sincer față de el însuși și față de ceea ce s-a întâmplat în realitate! Înainte de toate, dacă nu se dovedește prea leneș pentru a reflecta profund asupra acestora și dacă nu folosește spre propria scuză replici goale obținute de la alții!
Și totuși, expresia „Serviciu Divin” este, prin natura sa, atât de vie și prin sine însăși vorbește atât de clar oamenilor, încât chiar o slabă intuiție cu greu ar putea să o considere potrivită pentru a desemna manifestările care au loc astăzi în biserici, deși omul de pe pământ se crede mult avansat.
Serviciul Divin trebuie să devină acum viu, dacă se dorește înălțarea Cuvântului la realitate, cu tot ceea ce el conține! Cuvântul trebuie să prindă viață, să devină faptă! Dacă întreb ce înțelegeți voi oamenii prin serviciu, deci prin „a servi”, nu va exista nici unul care să-mi răspundă altfel decât prin cuvântul: „a munci!” Fapt care este foarte bine exprimat de cuvântul „slujbă”, „serviciu”; la nimic altceva nu te poți gândi aici.
A fi în serviciul lui Dumnezeu aici pe pământ nu înseamnă nimic altceva decât a lucra în sensul Legilor lui Dumnezeu, a activa vibrând în acord cu ele. A transforma Voința lui Dumnezeu în faptă pe pământ!
Iar acest lucru lipsește peste tot!
Cine caută să-i slujească lui Dumnezeu în activitatea sa pământească? Fiecare se gândește numai la sine și parțial la cei care îi sunt aproape pământește. Dar el crede că îi slujește lui Dumnezeu, dacă se roagă Lui!
Reflectați voi înșivă – unde se află adevărata slujire a lui Dumnezeu în acest caz? Ceea ce fac oamenii nu se poate numi slujire! Așa-numitul Serviciu Divin din zilele noastre cuprinde o parte care conține rugăciunea. Cealaltă parte, cuprinzând interpretarea Cuvântului, care a fost scris de mâna omului, poate fi din nou privită doar ca studiu pentru cei care se străduiesc cu adevărat să înțeleagă ceva din acesta. Cei indiferenți și cei superficiali oricum nu sunt luați în considerație!
Este pe deplin justificat când oamenii vorbesc despre o „asistare” la un Serviciu Divin sau o „frecventare” a unui Serviciu Divin. Acestea sunt cuvinte potrivite, care vorbesc prin ele însele!
Omul însuși trebuie să împlinească serviciul Divin și nu să stea de o parte! Dar „a cere” nu înseamnă a sluji; căci prin aceasta omul vrea să obțină ceva de la Dumnezeu, vrea ca Dumnezeu să facă ceva pentru el, ceea ce la urma urmei este departe de noțiunea de „slujire”. Deci „cererea” și „rugăciunea” nu au nimic de-a face cu serviciul Divin!
Fiecare om va înțelege fără probleme acest lucru! Tot ceea ce face un om pe pământ trebuie să aibă un sens; el nu poate abuza, așa cum vrea, de limbajul ce i-a fost dăruit, fără să-și facă rău lui însuși. Faptul că nu are cunoștință despre puterea care se află în cuvântul omenesc nu îl va apăra de consecințe.
Este greșeala sa dacă neglijează acest lucru! El este supus apoi efectelor unei false utilizări a cuvintelor, ceea ce pentru el devine un obstacol și nu un ajutor. Funcționarea automată a tuturor Legilor Primordiale din Creație nici nu ezită și nici nu se oprește datorită neglijenței oamenilor, ci tot ceea ce a fost stabilit în Creație își continuă mersul cu o precizie neclintită.
Tocmai la acest mecanism perfect nu se gândesc oamenii niciodată și, de aceea, spre dauna lor, nu îl iau în considerare. Chiar în cele mai mici și mai insignifiante lucruri acesta are întotdeauna un efect corespunzător.
Denumirea falsă de „Serviciu Divin” dată adunărilor a contribuit într-o mare măsură la înțelegerea greșită a ceea ce înseamnă împlinirea adevăratului Serviciu Divin, deoarece fiecare a crezut că este suficient să asiste la un asemenea Serviciu Divin care, de fapt, nu a fost niciodată autenticul serviciu Divin!
În schimb, dacă numiți aceste adunări ceasuri de venerare comună a lui Dumnezeu, cel puțin vă apropiați de sensul real și, într-o anumită măsură, ar justifica instituirea de ore speciale pentru aceasta, deși venerarea lui Dumnezeu se poate, de asemenea, exprima foarte bine în fiecare privire, în fiecare gând și în fiecare faptă.
Mulți oameni vor gândi acum, probabil, că acest lucru nu este deloc posibil fără ca ei să pară prea artificiali și să iasă prea mult în evidență. Dar nu este așa! Cu cât se manifestă mai mult adevărata venerare a lui Dumnezeu, cu atât mai natural va deveni omul în tot ceea ce face, chiar și în cele mai simple mișcări. El vibrează atunci în recunoștință sinceră față de Creatorul său și se bucură de grațiile Lui în cea mai pură formă.
Astăzi, la Sărbătoarea Nopții Sfinte, participați în gând la unul dintre Serviciile Divine care se țin pe pământ!
Fericire supremă și mulțumire fierbinte ar trebui să vibreze în fiecare cuvânt, pentru Grația pe care Dumnezeu le-a arătat-o cândva oamenilor. În măsura în care această Grație poate fi prețuită de oameni; căci spiritul uman nu este în stare să cuprindă în întregime adevărata ei măreție!
Dar în zadar căutați acest lucru! Avântul plin de bucurie spre Înălțimile Luminoase lipsește! De mulțumire fierbinte, nici urmă! Deseori poate fi simțită o presiune care își are originea într-o dezamăgire pentru care omul nu găsește nici o explicație.
Numai un singur lucru poate fi găsit peste tot, un lucru care constituie și caracterizează natura Serviciilor Divine din toate confesiunile, de parcă ar fi gravat cu o daltă ascuțită, sau care forțează natura Serviciilor Divine să își pună clar amprenta pe tot ce vibrează în ele – un sunet jalnic care vibrează monoton în toate vocile predicatorilor și care, prin repetarea lui continuă, dă naștere la oboseală și se așterne ca un văl gri peste sufletele adormite.
Totuși, el răzbate uneori ca un vaiet ascuns după ceva ce a fost pierdut! Sau după ceva ce nu a fost niciodată găsit! Mergeți acolo și ascultați voi înșivă! Peste tot veți găsi această caracteristică specifică, surprinzătoare!
Oamenii nu sunt conștienți de acest fapt dar, ca să folosim o expresie obișnuită, așa „iese”!
Ceea ce, exprimă un adevăr! „Așa iese” înseamnă de fapt că se întâmplă fără vreo intenție din partea vorbitorului și arată foarte clar natura în care vibrează întregul. Despre avânt bucuros spre Înalt nici nu poate fi vorba și nici despre o înflăcărare care să răzbată, ci este o mocnire sumbră, obositoare, care nu găsește puterea să urce liber spre Înalt.
Pentru vorbitorul care nu se lasă „dus” de vibrația sumbră, obositoare a acestor Servicii Divine și care rămâne neatins de ele – ceea ce ar fi echivalent cu o anumită nepăsare sau o detașare deliberată – toate cuvintele vor părea unsuroase, lipsite de căldură, fără putere de convingere, asemănătoare unui zăngănit metalic sumbru și rece!
În ambele cazuri lipsește ardoarea convingerii, lipsește forța cunoașterii victorioase, care în freamăt de bucurie vrea să vestească oamenilor despre aceasta!
Dacă se folosește o denumire care induce în eroare pentru ceva al cărui conținut este diferit de ceea ce spune cuvântul, așa cum este cazul cuvântului „Serviciu Divin”, atunci această greșeală se manifestă ca atare. Forța care se află în cuvânt este risipită încă de la început prin folosirea unui termen greșit și nu se poate naște nici o vibrație reală și uniformă, deoarece prin această desemnare s-a născut o altă noțiune care, în consecință, nu se poate împlini. Ținerea acestor Servicii Divine este în contradicție cu imaginea trezită de cuvântul „Serviciu Divin” în cea mai lăuntrică intuiție a fiecărui spirit uman.
Mergeți și învățați, iar în curând veți recunoaște unde vi se oferă adevărata pâine a vieții! Mai presus de toate folosiți ceasurile petrecute în adunările comune ca ceasuri de solemnă venerare a lui Dumnezeu. Însă împliniți serviciul Divin în întreaga activitate a ființei voastre, în viața însăși; căci astfel trebuie să-l serviți Creatorului vostru, recunoscători și plini de bucurie pentru grația de a avea voie să existați!
Transformați tot ceea ce gândiți și tot ceea ce faceți într-o slujbă închinată lui Dumnezeu! Acest fapt vă va aduce acea pace după care tânjiți. Și chiar dacă oamenii vă încolțesc puternic, fie din invidie, din răutate sau obiceiuri josnice, voi întotdeauna veți purta în voi pacea, iar aceasta vă va ajuta, în cele din urmă, să treceți peste toate greutățile!