Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu şi Tatăl Nostru

EU SUNT DOMNUL, DUMNEZEUL TĂU!

SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE!

Cel ce știe să citească aceste cuvinte cum trebuie, acela va găsi cu siguranță în ele sentința pentru mulți oameni care nu respectă această Poruncă, cea mai solemnă dintre toate.

”Să nu ai alți dumnezei!”

Astfel mulți oameni își formează o imagine mult prea vagă în legătură cu aceste cuvinte. Ei le-au simplificat prea mult! În primul rând ei cred, probabil, că idolatrii sunt numai acei oameni care îngenunchează în fața unor figuri din lemn așezate în rând, fiecare dintre ele reprezentând o anume divinitate; se gândesc, poate, și la cei care se închină la demoni și la alți oameni rătăciți în mod asemănător, de care, în cel mai bun caz, pomenesc cu milă, dar nu se includ și pe ei înșiși în această categorie.

Priviți-vă doar o dată în liniște și examinați-vă dacă nu cumva faceți și voi parte din rândul acestora!

Unul are un copil care pentru el înseamnă mai mult decât orice și pentru care ar putea face orice sacrificiu, uitând de toate. Altul pune plăcerea pământească mai presus de orice, iar în cele din urmă nu ar mai fi în stare, nici cu cea mai mare bunăvoință, să renunțe la această plăcere pentru altceva, dacă i s-ar pretinde un asemenea lucru care l-ar determina să ia de bunăvoie o decizie. Un al treilea la rândul său iubește banii, un al patrulea puterea, un al cincilea o femeie, altul distincții pământești și toți se iubesc, la urma urmei, în toate aceste lucruri doar ... pe ei înșiși!

Aceasta este idolatrie în cel mai adevărat sens al cuvântului. Despre aceasta avertizează Prima Poruncă! Și vai de cel care nu o urmează întocmai!

Această încălcare se răzbună imediat prin faptul că un asemenea om trebuie să rămână mereu legat de Pământ, atunci când trece dincolo în Lume de Materie-Fină. În realitate însă el s-a legat de Pământ numai prin patima pentru ceva ce este pământesc! El este astfel reținut din înălțarea sa, pierde timpul acordat lui în acest scop și este expus pericolului de a nu părăsi la timp Ținutul Material-Fin, pentru a învia din acesta în Împărăția Luminoasă a spiritelor libere.

Atunci el va fi antrenat în inevitabila descompunere a întregii materialități, având ca scop purificarea acesteia pentru reînvierea ei și pentru formarea ei din nou. Acest lucru înseamnă pentru sufletul uman moartea spirituală a întregii conștiințe personale câștigate și totodată distrugerea pentru eternitate a formei sale, precum și a numelui său!

Respectarea acestei porunci este menită să protejeze de acest lucru groaznic! Este Porunca supremă, pentru că ea este cea mai necesară omului! Din păcate, el înclină mult prea ușor să se dedea unei patimi care în cele din urmă îl înrobește! Însă tot ceea ce el permite să-i devină o patimă este transformat astfel într-un vițel de aur pe care îl pune pe cel mai înalt loc, devenind în felul acesta idolul sau zeul fals care stă alături de Dumnezeul său, foarte adesea chiar deasupra Lui!

Din păcate, există mult prea multe „patimi” pe care omul și le-a creat și pe care și le însușește cu plăcere și cu cea mai mare nepăsare! Patima este predilecția pentru ceva pământesc, așa cum am mai spus deja. Evident că din rândul acestora fac parte încă multe altele.

Însă cel care își însușește o patimă, acela „atârnă”, așa cum arată și cuvântul1. El atârnă astfel de materia densă atunci când trece în lumea de dincolo pentru continuarea dezvoltării sale și nu se poate elibera ușor de aceasta; el este astfel împiedicat, reținut! Acest lucru poate fi într-adevăr numit și blestem care rămâne asupra lui ca o povară. Procesul este același, indiferent cum este exprimat în cuvinte.

Dacă în existența sa pământească îl pune însă pe Dumnezeu mai presus de toate, nu numai în închipuirea sa sau în cuvinte, ci în percepția sa intuitivă, deci cu adevărat și în mod autentic, în iubire plină de respect care îl leagă ca de o patimă, atunci prin această legătură el va tinde imediat spre înalt în virtutea aceluiași efect, când va intra în lumea de dincolo; căci el ia cu sine venerația și iubirea pentru Dumnezeu; acestea îl sprijină și în final îl duc în Paradis, patria spiritelor pure care s-au eliberat de toate poverile și a căror legătură duce numai spre Luminosul Adevăr al lui Dumnezeu!

De aceea, fiți atenți să respectați cu strictețe această Poruncă. Prin aceasta veți fi feriți de multe fire nefavorabile ale sorții.,

1 (în lb. Germană: „Hang” = patimă, înclinație, predilecție; de la vb. „hängen” = a atârna)